Go to content



Bolile infectioase si vaccinarea



 Cu toate ca vaccinarea este, in general, o actiune sigura,
nu este totusi lipsita de riscurile sale. Reactiile adverse
posibile includ reactii alergice si, in cazuri rare, convulsii.
Printre rasele care au fost raportate ca avand un risc
sporit de aparitie a acestor reactii se afla Dachshund
pitic, Terrierul alb de West Highland. Ciobanescul englez de
tip vechi, Akita, Weimaraner si cainii cu culoarea blanii
dublu diluata, cum ar fi Ciobanestii de Shetland sau Dogul
german arlechin. Decat sa nu va vaccinati deloc cainele, este
mai bine sa alegeti sa evitati anumite vaccinuri care nu sunt
necesare si sa optati pentru vaccinarea trieniala (o data la trei ani)
dupa ce cainele dumneavoastra a implinit doi ani.
Inca in discutie este problema frecventei reinnoirii vaccinarilor
dupa prima serie de inoculare. Multe scoli veterinare recomanda
acum un booster la varsta de un an pentru ca mai apoi vaccinarea
sa se repete la fiecare trei ani. Unii stapani si veterinari prefera
sa faca un examen de titru (un tip de test de sange) pentru a
determina daca revaccinarea este necesara. Un astfel de test
masoara concentratia de anticorpi din serul sangvin.
 Acest test nu a fost intotdeauna convenabil din punct de vedere
financiar, iar rezultatul lui poate varia de la un laborator la
altul, dar un test convenabil si de incredere a fost dezvoltat
pentru a permite veterinarilor sa cunoasca titrul de anticorpi pentru
jigodie, parvovirus si adenovirus in doar 15 minute. Discutati cu
veterinarul dumneavoastra pentru a afla daca acest test
este disponibil.
  Este important sa intelegeti ca niciun vaccin nu este 100%
eficient. Factorii care afecteaza raspunsul imun includ sanatatea
cainelui si nivelul de anticorpi maternali care inca circula in sistemul
sau. Iar daca un pui este expus unui virus imediat dupa vaccinare
sau aproximativ in acelasi timp. exista o foarte mare probabilitate
ca vaccinul sa esueze. Asta se intampla datorita mai multor
motive. Unii pui pur si simplu nu au un sistem imunitar
adecvat. Stresul, nutritia deficitara si alti factori pot interfera
cu imunitatea pentru perioade scurte de timp.
 Puii se nasc cu un anumit grad de imunitate la boli pe care
il capata din colostrul pe care mamele lor il produc in primele
doua-trei zile ale vietii sale. Colostrul contine anticorpi care
ofera puiului o protectie limitata in primele sale saptamani de
viata. Denumita imunitate pasiva sau cateodata imunitate
maternala, aceasta protectie scade treptat si se poate
diminua chiar si cu 75% pana cand puiul implineste doua
saptamani. Marea majoritate a puilor isi pierd complet
imunitatea pasiva pana cand implinesc 14-16 saptamani.
 Pana cand ajung la un anumit prag scazut, imunitatea
pasiva poate interfera cu vaccinarea; anticorpii maternali
distrug virusurile din vaccin. Din acest motiv, puilor li se
administreaza o serie de vaccinuri pentru a ne asigura ca
sistemul lor raspunde la acestea.   In caz contrar, un virus
s-ar putea infiltra atunci cand nivelul anticorpilor maternali
este atat de scazut incat sa il faca pe pui susceptibil la
infectie, dar suficient de ridicat incat sa interfereze cu
imunizarea. In general, medicii veterinari recomanda ca puii
sa fie imunizati la intervale de trei-patru saptamani,
incepand cu varsta de opt saptamani si terminand la aproape
18 saptamani. Vaccinurile finale sunt cele mai importante
din intreaga serie.
 La ce intervale ar trebui sa fie readministrate vaccinurile
dupa prima serie reprezinta inca un subiect aprins de
discutie in lumea veterinara. Multe scoli veterinare recomanda
o vaccinare booster la varsta de un an. urmata de
vaccinari aditionale o data la trei ani. fata de recomandarile
anterioare de revaccinari anuale. Unele zone ale tarii au o
rata de incidenta mai mare a anumitor boli infectioase, cum ar fi
jigodia si parvovirozele. Veterinarul dumneavoastra va poate
sfatui in ceea ce priveste planul potrivit de vaccinare.

Parvoviroza la caine

Una dintre cele mai periculoase boli ale cainelui este
parvoviroza canina. Aceasta este o afectiune de natura
contagioasa ce se transmite foarte usor intre caini.
Parvoviroza este produsa de un virus (Virusul Parvovirozei
Canine-CPV) ce actioneaza la nivel intestinal si/sau cardiac,
iar in lipsa vaccinarilor profilactice se poate solda cu o
mortalitate de peste 90%.
Boala este foarte periculoasa mai ales in primele luni
de viata si afecteaza in principal cainii nevaccinati sau
care nu au deloc sau au un nivel mic de anticorpi in
sange (in special cei transmisi de la mama). Anticorpii
maternali, ajung in organism in special prin primul lapte
(colostru) imediat dupa fatare si pot fi intr-un numar
suficient pentru protectie aproximativ 6 saptamani. Din
acest considerent doar incepand cu aceasta varsta cateii
mici incep vaccinarile. Aceste vaccinuri nu produc imunitate
imediata, necesitand aproximativ 10-13 zile ca organismul
sa formeze si sa antreneze o armata speciala, suficient de
mare pentru a proteja. Este necesar ca acest prim vaccin sa
fie urmat la 14 zile de un altul care sa stimuleze si mai mult
imunitatea. Vaccinarile se continua apoi din doua in doua
saptamani pana la varsta de 3 luni -3,5 luni. Pentru a
putea fi vaccinat cainele trebuie sa fie sanatos, deparazitat
si pe perioada vaccinarilor sa fie ferit (prin carantina) de
contactul cu vreun animal bolnav sau puratator al virusului.
Boala patrunde in organism pe cale orala. Eliminarea lui
are loc impreuna cu fecalele. Virusul parvovirozei actioneaza
in sistemul digestiv si produce in principal colica abdominala
cu voma si diaree. Acestea nu sunt semne specifice, ele fiind
intalnite la mai multe boli digestive si de aceea este putin
probabil ca cineva sa stie exact ca este o gastro-enterita
produsa de acest virus si nu de altul sau de o bacterie ori
de un parazit.
Un caine vaccinat incomplet sau cu anumite deficiente de
imunitate ori ca un specific de rasa poate sa contacteze si sa
manifeste parvoviroza in diferite grade de gravitate.
Exista rase mai sensibile decat altele la parvoviroza? Toate
rasele pot suferi de aceasta boala. De exemplu rasa Rottweiler
prezinta un specific grotesc. Chiar si daca se vaccineaza, acesti
caini pot suferi la o varsa chiar si de 6-8-10 luni o forma
agresiva, potential letala de parvoviroza. Din acest motiv
este uneori recomandata vaccinare suplimentara la varsta de
4-5 luni de viata. Acest fenomen poate fi intalnit uneori
si la Amstaff.
Poate exista parvoviroza fara voma si diaree? Da! In anumite
situatii, in formele foarte grave si rapide, se poate instala o
forma cardiaca de parvoviroza ce poate produce deces
foarte rapid.
Cum stim ca animalul are parvoviroza? Se poate ca boala sa
fie intuita din manifestarile clinice, din istoric si prin examinare
ecografica (unde se poate intalni un aspect des remarcat in
infectia cu Parvovirus). In mod sigur, prezenta virusului,
poate fi detectata prin teste.
Se poate trata parvoviroza? Cel mai bun tratament in
parvoviroza este cel cu lichide perfuzabile permanent pe
perioada de evolutie. Se adauga de obicei in tratament
antibiotice ce sa intrerupa multiplicarea si actiunea bacteriilor
din intestin ce se dezvolta pe leziunile produse de virus in
intestin. Ca un ajutor deosebit, pot fi folosite preparate ce
introduc in organism anticorpi impotriva parvovirozei, in
incercarea de blocare a actiunii virusului.
Cum se poate sti cat de grava este forma de boala?
Va recomandam efectuarea unei hemoleucograme pentru a
evalua numarul celulelor albe si rosii din sange. Cu cat sunt
mai putine celule albe cu atat virusul este mai agresiv si
organismul mai vlaguit.
 Ce se mai poate intampla rau? Din cauza “agitatiei” din
burta, adica din cauza peristaltismului exagerat sau
aberant, se poate produce asa numita invaginatie.
Invaginatia este ca un fel de ‘incarligatura de mate’ ce
necesita interventie chirurgicala de urgenta.

Jigodia

Multe boli infectioase pot fi prevenite prin vaccinare. Discutati
argumentele pro si contra cu veterinarul dumneavoastra.
Aceasta boala potential fatala este cauzata de un virus. Este
extrem de contagioasa si in general transmisa prin contactul cu
mucusul si alte secretii lichide de la nivelul ochilor si nasului
cainilor infectati, cat si prin contact cu urina lor sau materiile
fecale. De asemenea, virusul poate fi transmis si pe calea aerului
sau purtat pe obiecte, cum ar fi pantofii. Un caine sanatos poate
contacta boala fara a veni vreodata in contact cu un animal infectat.
Un caine cu jigodie pare a avea o raceala mai grava. S-ar putea
sa stranute si ochii sa ii curga. Alte semne dupa care ar trebui sa
va uitati includ strabismul, pierderea in greutate, tusea, varsaturi
si diaree. Un caine cu jigodie este in general apatic si are un apetit
redus. Pe masura ce boala progreseaza, poate ataca sistemul nervos,
cainele paralizand partial sau total. Cainii pot avea crize sau spasme.
Jigodia este transmisa in general de la cainii bolnavi la cei susceptibili.
Puii si adultii tineri sunt cei mai expusi la infectia cu acest virus,
dar boala ataca rareori cainii batrani. Cele mai multe cazuri apar
la puii cu varste intre 8 si 16 saptamani. Jigodia este mai grava
la cainii tineri.
Nu este intotdeauna o boala usor de diagnosticat. Testele de laborator,
cum ar fi cele biochimice si de numarare a elementelor sanguine nu
sunt foarte de folos in identificarea acestei boli. Medicul veterinar s-ar
putea sa aiba nevoie de niste teste ceva mai sofisticate pentru a
determina daca virusul este prezent sau nu. Pentru ca semnele acestei
boli sunt variate, tratamentul este deseori intarziat. Pentru a fi siguri,
duceti orice caine bolnav la veterinar pentru un diagnostic sigur.
Singurul tratament pentru virusul jigodiei este o ingrijire de suport
corespunzatoare si controlul simptomelor neurologice, cum ar fi
convulsiile. Ingrijirea poate insemna mentinerea ochilor si nasului
uscat, si incurajarea cainelui sa manance si sa bea. Cainii care
supravietuiesc infectiei initiale pot avea ulterior retina afectata,
decolorarea corneei sau o intarire extrema a pielii de pe nas sau
de la pernute.


Hepatita canina infectioasa (HCI)

Aceasta este o boala virala extrem de contagioasa. Deseori
confundata cu jigodia. HCI debuteaza la nivelul amigdalelor
palatine si se raspandeste prin limfonoduli si sange. Virusul
este eliminat prin urina, scaun si saliva, iar un caine care si-a
revenit ramane purtator al bolii inca cel mult noua luni.
Efectele virusului hepatitei infectioase variaza de la slabe la
fatale rapid. Semnele infectiei
minore inlud pierderea apetitului si stare letargica. Cazurile
fatale se dezvolta subit, cu diaree cu sange, colaps si moarte
in cateva ore.
Cainii care au supravietuit prezinta cornee tulbure la unul sau la
ambii ochi. Aceasta poarta denumirea de ochi albastru, dar dispare
de obicei in cateva zile. Din fericire, boala este rara si nu apare in
general decat la cainii salbatici sau la cainii nevaccinati cu varste
de pana la un an.


Turbarea

Aceasta boala fatala este cauzata de un virus care ajunge in organism
prin muscaturi sau zgarieturi din partea unui animal infectat. Pentru
ca virusul este transmisibil prin saliva, un animal infectat poate
transmite boala chiar daca saliva acestuia doar atinge o rana deschisa.
Virusul rabiei ajunge in creier unde provoaca inflamatie. Cainii pot fi
vaccinati antirabic. dar nu exista tratament odata ce boala a debutat.
Schimbarile de comportament sunt caracteristice la animalele turbate.
Un caine in mod normal prietenos care este infectat poate deveni
neobisnuit de agresiv sau poate ataca oameni sau alte animale
fara avertisment. Un caine foarte timid poate deveni neobisnuit
de afectuos. Semnul clasic de turbare este un comportament rau,
frenetic. Pentru ca nu poate inghiti, cainele saliveaza abundent sau
formeaza spume la gura. In stadiile avansate ale bolii se
instaleaza paralizia.
In cazul in care un caine vaccinat antirabic este muscat de un
animal infectat sau potential infectat, cainele ar trebui revaccinat
imediat, de preferabil intr-un interval de maxim 72 de ore. Cainele
trebuie apoi introdus in carantina conform ordonantelor locale
sau statale - in general intre 30 si 90 de zile. Daca un caine
nevaccinat este muscat, el trebuie eutanasiat sau introdus in
carantina timp de sase luni fara contact uman sau animal. In
cazul in care nu prezinta semne de infectie, el trebuie vaccinat
antirabic cu o luna inainte de incheierea carantinei.

Catelusul dumneavoastra are nevoie de atentie sporita in
primele luni. Desi trebuie socializat, nu ii permiteti sa interactioneze
cu alt caine care nu a fost vaccinat sau sa adulmece in zone cu
excremente pana cand nu si-a primit vaccinurile.

Semne de boala

O parte din ingrijirea cainelui dumneavoastra consta in a sti
la ce sa fiti atenti; pierderea apetitului, setea sporita si alte
comportamente anormale sunt toate semne de boala. Consultati
medicul veterinar daca observati oricare dintre urmatoarele semne
la cainele dumneavoastra:
orice tip de secretie anormala la nivelul orificiilor (nas, urechi,
organe genitale);
umflaturi anormale;
modificari de comportament;
matreata, pierderea de par, rani deschise, sau blana zdrentuita
sau fara luciu;
defecare si/sau urinare dificila, anormala sau necontrolata;
scuturari exagerate din cap;
respiratie mirositoare sau acumularea de tartru pe dinti;
sete marita;
lipsa apetitului;
schiopatare sau dificultati la ridicare sau asezare;
ingrasare sau slabire brusca;
scarpinare, lingere sau muscare a oricarei parti a corpului.

Mirosul urat al respiratiei

Afectiunile cavitatii bucale cat si ale dintilor in special sunt
prezente in viata de zi cu zi a animalelor noastre mai ales in cazul
cainilor. Aceste afectiuni in general se manifesta prin salivatie
excesiva, apetit selectiv pentru anumite tipuri de alimente moi
sau lichide, durere la atingerea gurii, miros urat al respiratiei,
umflaturi la nivelul maxilarului sau ganglioni mariti in volum.
Bineinteles, nu putem sa observam mereu toate aceste semne
ci doar cateva sau chiar doar unul dintre ele.
Halitoza este caracterizata de emanarea unui miros neplacut din
cavitatea bucala. Cel mai des aceasta apare ca urmare a proceselor
patologice localizate la nivelul cavitatii bucale, independent de
afectiuni respiratorii sau gastro-intestinale.
Cauza cea mai frecventa este prezenta placii bacteriene. Placa
bacteriana se formeaza ca urmare a atasarii bacteriilor la nivel dentar,
in decurs de cateva zile realizandu-se mineralizarea si formarea unei
suprafete rugoase propice adaugarii unor noi straturi. Pe masura ce
placa avanseaza, aceasta irita gingia ducand la aparitia gingivitei si
periodontitei; in timp flora bacteriana isi modifica structura,
crescand numarul bacteriilor anaerobe raspunzatoare de procese
biologice in urma carora se degaja un miros neplacut ca urmare
a prezentei compusilor de sulf si a unor acizi grasi volatili.
Sunt mai afectate rasele de talie mica ca urmare a spatiilor
interdentare mai mici, duratei de viata mai mare si dietei.
Tratamentul depinde de cauza primara, in cazul placii
bacteriene recomandandu-se detartrajul si administrarea unor
produse medicamentoase care sa combata flora bacteriana
din cavitatea bucala. Exista si produse speciale, de tip os artificial
care prin rosul periodic previn formarea tartrului. De asemenea sunt
pe piata si produse de tip cosmetic ce se amesteca cu apa de
baut dand un miros placut respiratiei.
In afara de acest tartru putem sa observam la animale chiar
si manifestari tumorale ale gingiilor cum este cazul epulisului,
des intalnit mai ales la boxer, doberman si metisii lor. In functie
de situatie chiar si fracturi ale dintilor sau carii severe pot duce
la pierderea dintelui si necesitatea extractiei dentare.
Iata cate probleme putem astfel sa identificam la caine sau la
pisica, de aceea este necesar sa mergem periodic la un control
stomatologic, la medicul veterinar profesionist unde exista utilitatile
si experienta necesara pentru astfel de interventii. Controlul periodic
ar trebui efectuat in cazul in care nu exista semne de imbolnavire
la fiecare 6 luni.
 Interpet's International


Back to content