Go to content




 Istoria cainilor in lumea noastra

Oamenii si cainii si-au intersectat drumurile acum mai mult de zece mii de ani.
De atunci, cainii au trait la marginea si in satele noastre, au muncit cu noi si
ne-au pazit, au impartit cu noi momentele de relaxare si viata de familie.
Cainii isi impart cu noi viata mai mult decat oricare alt animal.
Rolul jucat de caini in societatea umana s-a schimbat dramatic de la prima
noastra intalnire cu ei, dar de-a lungul intregii noastre existente prezenta lor
a fost semnificativ inregistrata: in mituri si in folclor, in religii si in memoriile
culturale. In timpurile moderne, cainii sunt celebrati in filme si arta, de la
benzi desenate la literatura de marca. Cu toate acestea, prezenta lor in vietile
noastre nu este intotdeauna una simpla. Nevoile noastre incompatibile au
impus sa protejam cateodata cainii de oameni si oamenii de caini prin eforturi
de salvare a animalelor si prin legi.

Genetica si dezvoltarea cainilor

De unde vin de fapt cainii? Sunt ei descendenti ai lupilor, vulpilor, coiotilor
sau sacalilor? Misterul originii cainilor ii fascineaza pe oamenii de stiinta si
pe iubitorii de caini. Stim cu siguranta ca familia din care fac parte cainii
domestici se numeste Canidae, din care mai fac parte cainii salbatici, lupii,
vulpile, sacalii, coiotii si cainii dingo. In total, exista 39 de specii de canide,
iar marea majoritate sunt subspecii ale genului Canis.
In vreme ce lupul este cunoscut sub denumirea de Canis lupus, cainii
domestici sunt Canis familiaris.
Toate canidele sunt mamifere carnivore din ordinul Carnivora. Se considera
ca toate canidele si felinele (speciile membre ale familiei Felidae, sau pisicile)
au avut ca stramos comun un mamifer preistoric numit Miacis. Canidele s-au
separat de feline atunci cand primele au evoluat intr-o
noua specie, Cynodictis. De aici, oamenii de stiinta sustin ca a aparut o
noua diviziune, aceea a Cynodesmus, din care se trag hienele, si Tomarctus,
caror descendenti sunt toate canidele.
Multora dintre noi ne place sa credem ca acesti caini domestici sunt descendentii
nobililor lupi. Din aceasta idee rezultand multe aspecte ale dresajului si
ingrijirii cainilor. Cu toate acestea, unii oameni de stiinta considera acum ca
lupii si cainii, cat si alte specii canine, s-au dezvoltat in mod independent una
de cealalta ca descendenti ai unei canide stravechi. Altii sunt de parere ca de
fapt cainii s-au dezvoltat in mod independent din mai multe specii de canide.
In aceeasi perioada de timp,  in diferite parti ale lumii.
Dintre canide, lupul, sacalul, cainele salbatic, coiotul, cainele dingo si cainele
domestic se pot imperechea intre ele. Rareori, pot aparea combinatii intre
vulpi si alte canide. Genotipul tuturor canidelor este aproape identic. Pe langa
secventele de ADN aproape identice, canidele mai au in comun si alte caracteristici,
inclusiv dimensiuni similare ale craniului, perioada de gestatie si numarul
dintilor (in medie 42).
Unii oameni de stiinta sunt atat de convinsi ca lupul si cainele sunt aproape
identici incat denumesc cainele Canis lupus familiaris, spunand ca de fapt cainii
sunt o subspecie a lupilor, si nu o specie distincta a genului Canis. Alti oameni
de stiinta contesta aceasta teorie, spunand ca lupii si cainii sunt la fel de apropiati
cat sunt si de coioti si sacali. Sustin ca din acest motiv este mult mai probabil ca
toate speciile de canide sa fi evoluat din acelasi stramos, si nu din mai multi
asemanatori. Unii oameni de stiinta disputa ideea ca metisii reprezinta specii
distincte, motivand ca abilitatea de a se imperechea intre specii anihileaza
diferentierea dintre acestea.
Daca lupii, coiotii si cainii se pot imperechea intre ei, de ce nu exista mai multi
hibrizi ? Oamenii de stiinta spun ca acest lucru nu se intampla pentru ca toate
canidele traiesc in nise sociale diferite. Niciuna dintre specii (sau subspecii, cum
prefera unii oameni de stiinta sa le considere)
nu traieste in nisa oricarei alte specii intr-un moment sau altul. Rarele ocazii cand
apar hibrizi sunt cand una sau ambele parti schimba nisele. Deseori, aceasta se
intampla ca rezultat al unor torte externe, de exemplu, un lup captiv este
imperecheat cu un caine domestic.
Intrebarea referitoare la validitatea descendentei directe din lupi face ca unele
presupuneri ale noastre sa fie puse in discutie. Daca, de fapt ei nu sunt descendenti
ai lupilor, cum se schimba conceptiile noastre legate de caini ca animale de haita?
Modifica acest lucru modul in care noi ar trebui sa interactionam cu ei? Nu prea.
Atat dresorii, cat si etologii lucreaza cu acestia luand in perspectiva bazele
relatiei om-caine. Ei s-ar putea sa considere interactiunile sociale ale lupilor
ca o modalitate de a ilustra comportamentul canin, dar marea majoritate a
tehnicilor de dresaj nu sunt bazate pe ideea de a dresa un lup ci mai degraba,
pe tehnici care au functionat in trecut pentru dresajul cainilor. Indiferent daca
acestia sunt descendenti directi din lupi sau daca pur si simplu, au un stramos
comun, cainii sunt foarte diferiti fata de animalele salbatice. Cainii sunt animale
domesticite, care pot fi dresate si care depind in mare masura de noi pentru a
supravietui. Lupii nu traiesc in casele noastre, iar expertii spun ca nici macar
lupii care sunt crescuti cu biberonul de catre oameni tot nu sunt domesticiti
niciodata in totalitate. Da, cainii domestici sunt descendenti ai unui animal
salbatic, dar identitatea acestuia nu constituie un lucru chiar asa de important
in relatia pe care o avem cu ei.

Genetica

Cainii domestici apartin speciei Canis familiaris. Chiar si
rasele care arata foarte diferit una fata de cealalta, cum ar fi
Dogul german sau Chihuahua, sunt in esenta acelasi tip de
animal. De fapt, daca exemplare din zece specii diferite ar
fi lasate sa se imperecheze nesupra-vegheat timp de cateva
generatii, cainii care ar rezulta ar arata in mare la fel: de
talie medie, cu urechile lasate sau semi-ridicate, de culoare
neutra, labe compacte si coada in forma de secera. Cu alte
cuvinte, ar semana cu cainii locali de pretutindeni din lume.
Faptul ca rasele canine nu apartin de specii diferite ar putea
reprezenta un soc pentru impatimiti, si creeaza dileme pentru
cei dedicati pastrarii puritatii unei rase. Datorita faptului ca rasele
nu sunt specii distincte, inseamna ca ele nu sunt incluse pe listele
cu animale pe cale de disparitie sau alte astfel de probleme.
De fapt, unii oameni de stiinta motiveaza ca pastrarea in rasa
pura ar putea sa duca la decimarea cainilor.
Acestia motiveaza prin faptul ca, astfel, se limiteaza diversitatea
genetica, facand cainii de rasa pura susceptibili la o intreaga
gama de afectiuni genetice. Atunci cand crescatorii creeaza o
rasa noua si o inregistreaza, registrul de masculi este final si
inchis. Acest lucru inseamna ca doar cainii care sunt
considerati ca apartin acestei rase - descendenti dintr-un anumit
numar de caini din rasa respectiva - se pot inmulti intre ei pentru
a da nastere la alti caini de rasa pura. Atunci cand registrul a
fost inchis, numarul exemplarelor poate fi undeva in jur de 1.000
sau mai putine. Numarul de caini care ajunge in registrul de
masculi limiteaza fondul genetic disponibil unui crescator.
Diversitatea genetica limitata care poate duce la multe probleme
genetice devine si mai accentuata atunci cand un anumit exemplar
sau canisa devine popular, un razboi sau un dezastru natural
decimeaza populatia unei rase, sau crescatorii se concentreaza mai
mult pe aspecte fizice decat pe utilitatea sau sanatatea animalelor.
Un exemplu dramatic este rasa Lundehund, o rasa norvegiana,
care a fost aproape distrusa in timpul celui de Al Doilea Razboi
Mondial, dupa ce bolile au lovit micuta insula unde aceasta
rasa se dezvoltase. La sfarsitul razboiului, ramasese mai putin de
o duzina de exemplare. Desi rasa si-a revenit in mare parte de
atunci, fondul genetic extrem de redus a dus la aparitia unei afectiuni
genetice intestinale agresive, atat de frecvent intalnita printre
exemplarele acestei rase incat este denumita si sindromul
Lundehund. Se considera ca acest sindrom afecteaza aproximativ
70% dintre exemplare.
Pentru a putea lupta cu afectiunile genetice, atat la oameni, cat si la
caini, oamenii de stiinta din mai multe centre de cercetare
documenteaza ADN-ul canin. Pe langa beneficiile pe care
le-ar putea aduce medicinei umane, acestia spera ca prin stabilirea
intregului genom canin sa poata exclude din reproductie exemplarele
cu gene mutante, deoarece cainii prezinta variatii atat de mari fizice,
cat si comportamentale, si spera de asemenea sa afle adevaruri universal
valabile pentru mamifere prin cartografierea cromozomilor canini.
Multi oameni de stiinta si specialisti canini sunt de parere ca
singura cale de a reduce numarul problemelor genetice atat de
frecvent intalnite la rasele pure este de a introduce "sange nou",
sau altfel spus incrucisarea speciilor.
In anul 2003, o prima versiune, mai bruta, a genomului canin a
fost prezentata de catre specialistii de la Institute for Genomic
Research and the Center for Advancement of Genomics. Genomul
apartinea unui caine de familie, un mascul Poodle standard numit
Shadow. In anul 2004, cercetatorii de la Broad Center/MIT
Center for Genome Research au prezentat un genom mai detaliat,
de aceasta data acesta apartinea unei femele de Boxer numita Tasha.
Acest genom a fost postat pe Internet pentru a putea permite
si altor oameni de stiinta sa foloseasca rezultatele in cercetari viitoare.
In primavara anului 2004, oamenii de stiinta de la Centrul de
Cercetare al Cancerului "Fred Hutchinson" au facut un pas inainte
in munca de cercetare a ADN-ului canin, atunci cand au prezentat
rezultatele unui studiu in care comparasera 414 exemplare canine
care apartineau unui numar de 85 de specii. Studiul a aratat ca,
prin genomul lor, cainii din rasele pure pot fi identificati cu o
acuratete de 99%. Cercetatorii au putut, de asemenea, sa grupeze
cele 85 de specii in patru grupe bazate pe geografie si morfologie.
Desi multe dintre rasele individuale din cele patru grupe nu au
prezentat nicio surpriza atunci cand a venit vorba de asezarea
lor, au existat si surprize printre "inrudiri" cum ar fi plasarea
ogarilor si a cainilor Saint-Bernard in categoria raselor de turma.

Interpet's International

Back to content